Arda Turan, milionarul „creat” de Gheorghe Hagi, a avut un mesaj dur, dar sincer, la adresa liderilor mondiali Donald Trump, Vladimir Putin, Volodimir Zelensky și Recep Erdogan. Turcul este de părere că dezbinarea mondială produce numai lucruri rele, iar pacea este necesară acum.
Fostul mijlocaș turc este acum antrenor la Șahtior Donețk, echipă ucraineană dintr-o țară aflată în plin război cu Federația Rusă. Recent, într-unul dintre interviurile sale, a discutat despre nevoia opririi acestor conflicte militare deja prea grave.
Înainte de meciul cu Shamrock Rovers, pe care Șahtior Donețk l-a câștigat cu scorul de 2-1, Arda Turan a abordat un subiect care nu se afla, în mod normal, pe ordinea de zi a unui club de fotbal. Turcul a punctat că se simte tot mai aproape de ideea de a fi ucrainean de când antrenează acolo.
„Toată lumea se teme. Toată lumea face tot posibilul să nu moară, dar sfârșitul va veni. De ce le este atât de frică? Nu înțeleg. Ar trebui să oprească toate războaiele. Care este rostul? Își vor uni forțele doar atunci când va veni sfârșitul lumii? Fiecare are propriul său sfârșit de lume.
Vreau să le spun tuturor liderilor țărilor: Trump, poate Putin, poate Erdogan, poate Zelensky: este foarte dificil pentru copii acum. Acum îi învață pe copii cum este lumea, acum poate se gândesc la Marte, la alte lucruri.
Dar acum nu este momentul pentru război. Dacă petreci o noapte la Kiev, nu vei putea vorbi despre fotbal. Dar acești oameni au făcut-o. Am un respect imens pentru ei. Îi iubesc pe ucraineni, îmi iubesc jucătorii. Fie că pierd sau câștigă, nu este o problemă pentru mine.
Sunt alături de ei. Mă simt ca un ucrainean, aceasta este familia mea. Vreau să vorbesc despre asta, pentru că este foarte emoționant pentru mine”, a spus Arda Turan pentru pagina de Instagram a echipei sale, Șahtior Donețk.
Din cauza zborurilor oprite pe teritoriul ucrainean, jucătorii celor de la Șahtior Donețk au fost nevoiți să meargă într-o altă țară pentru a putea zbura spre Irlanda pentru meciul de UEFA Conference League. Actuala bază a echipei se află la Liov, deoarece orașul de origine al „minerilor” este acum sub ocupație rusă.
„Nu vreau să vorbesc despre lucruri negative. În primul rând, vreau să le mulțumesc jucătorilor mei. Am călătorit aici timp de 16 ore. Șaisprezece ore! Da, aerul condiționat, autobuzul, avionul, totul a fost grozav. Dar, suntem aici după 16 ore de călătorie.
Pentru o echipă de fotbal, este extrem de dificil”, a mai spus turcul, conform sursei de mai sus, înaintea meciului câștigat cu 2-1 pe terenul celor de la Shamrock Rovers.